Sidebar

 - Inițiază, coordonează din punct de vedere tehnic elaborarea, avizează și propune spre aprobare strategiile de dezvoltare locală, precum și documentațiile de urbanism;

- Asigură și participă la dezbaterea documentațiilor de urbanism de pe raza UAT Băicoi în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism constituită la nivelul Consiliului Județean Prahova;

- Urmărește punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală, precum și a documentațiilor de urbanism;

- Asigură gestionarea, evidența și actualizarea documentațiilor de urbanism;

- Organizează și coordonează constituirea și dezvoltarea băncilor/bazelor de date urbane;

- Coordonează și asigură informarea publică și procesul de dezbatere și consultare a publicului în vederea promovării documentațiilor de urbanism;

- Avizează proiectele de investiții publice din punctul de vedere al conformității cu documentațiile de urbanism legal aprobate;

- Planifică tipurile de activități specifice serviciului în vederea asigurării unui control intern asupra activităților desfășurate la nivelul structurii și asigurării conducătorului entității referitor la organizarea și desfășurarea unui management performant;

- Întocmește raportul de specialitate/avizul de specialitate în vederea aprobării de către primar a documentațiilor de urbanism ce vor fi înaintate către autoritatea deliberativă, în scopul aprobării lor;

- Elaborează Planul anual de control privind organizarea și desfășurarea disciplinei lucrărilor autorizate, care să conțină obiective și termene de realizare;

- Întocmește elementele de temă din documentațiile de urbanism necesare privind obiectivele principale, precum și procedurile specifice de informare și consultare de către structura de specialitate cu atribuții în domeniul amenajării teritoriului și urbanism cu sprijinul unui grup consultativ;

- Prezintă Primarului rapoarte și informări privind activitatea urbanistică și de amenajarea teritoriului în vederea informării Consiliului Local, la solicitarea acestuia;

- Participă în comisia de licitație pentru concesionări, închirieri;

- Face propuneri pentru emiterea dispozițiilor primarului în probleme specifice activității;

- Eliberează certificate de urbanism, autorizații de construire, autorizații de desființare;

- Analizează sesizările cetățenilor, agenților economici și instituțiilor privind problemele legate de dezvoltarea urbanistică a localității;

- Propune întocmirea documentațiilor de urbanism prevăzute în PUG;

- Întocmește propuneri pentru atribuirea sau schimbarea denumirilor de străzi, piețe, parcuri;

- Eliberează avize către Consiliul Județean Prahova privind lucrările care se realizează pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ teritoriale;

- Propune întocmirea de studii necesare activității de amenajarea teritoriului și urbanism;

- Asigură corespondența cu Consiliul Județean Prahova, Prefectura Prahova, Inspectoratul de Stat în Construcții Prahova privitor la documentațiile de urbanism;

- Asigură corespondența referitoare la construcții locuințe sociale ANL, consolidări construcții la seism;

- Efectuează control în teren privind disciplina în construcții conform prevederilor Legii 50/1991 în vederea depistării cazurilor de indisciplină;

- Constată contravențiile și încheie procese verbale de constatare a contravenției conform Legii 50/1991;

- Urmărește îndeplinirea termenelor și măsurilor impuse prin procesele verbale de constatare a contravenției și aplică în continuare prevederile legale conform prevederilor Legii 50/1991;

- Deplasare în teren în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor ca urmare a anunțului de finalizare lucrări;

 - Deplasare în teren în vederea realizării măsurătorilor necesare întocmirii proceselor verbale de constatare lucrări realizate cu/fără autorizație de construire, conform prevederilor Codului Fiscal;

- Asigură verificarea operativă privind respectarea structurii și conținutului documentațiilor în vederea emiterii certificatului de urbanism, autorizațiilor de construire/desființare și restituirea, după caz, a documentațiilor necorespunzătoare;

- Asigură corespondența privitor la respectarea disciplinei în construcții cu Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Județean Prahova, Prefectura Prahova și alte instituții;

- Elaborează și actualizează proceduri operaționale pentru domeniul de activitate;

- Aplică prevederile Regulamentului de consultare a publicului pentru documentațiile de urbanism aprobat prin HCL și Metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 2701/2010, de către MDRT;

- Organizează procedurile de licitație publică privind închirieri, concesiuni, contracte de drept de acces, contracte de superficie pentru bunurile care aparțin domeniului public și privat al orașului;

- Întocmește documentația necesară circulației juridice a patrimoniului public și privat al UAT. - Redactează contracte de închiriere, comodat, superficie, etc., adiționale - în baza unor documente cadru întocmite de juristul instituției, urmărirea, înregistrarea acestora în registrul de evidentă și transmiterea acestora (copie) către Serviciul impozite și taxe;

- Relații cu publicul privind activitatea de urbanism, amenajarea teritoriului;

- Participă la predarea amplasamentelor pentru lucrările ce se execută pe domeniul public de către furnizorii de utilități (lucrări de extindere/reabilitare/înlocuire rețele de utilități și branșamente, precum și intervenții accidentale la rețele în vederea remedierii defecțiunilor) și urmărește modul de aducere a terenului la starea inițială;

- Aplică prevederile Regulamentului privind lucrările de intervenții (spargere) domeniu public oraș Băicoi aprobat prin HCL nr. 70/27.08.2014;

- Asigură documentația necesară circulației juridice a imobilelor (terenuri și/sau construcții) ce aparțin inventarului domeniului public și privat al UAT (măsurători, referate necesitate, relația cu topometriștii autorizați, intabulări, etc.)

- Întocmește, modifică, actualizează, completează inventarul bunurilor care aparțin domeniului public și privat al UAT Băicoi;

- Deplasare în teren în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor de construire autorizate având ca beneficiari persoane fizice/juridice (executare măsurători, verificare respectare prevederi autorizație construire, regularizare taxă autorizație construire), întocmirea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor sau respingerea recepției, conform prevederilor Legii 50/1991, HG 343/2017;

- Urmărește derularea lucrărilor de reparații curente, revizii instalații electrice, gaze, apă pentru clădirile aflate în proprietatea/administrarea Consiliului Local Băicoi;

- Urmărește ducerea la îndeplinire a obligațiilor administrației publice locale privind protecția mediului și a hotărârilor referitoare la protecția mediului emise de Consiliul Local al orașului Băicoi;

- Participă la elaborarea proiectului de buget pentru investiții în domeniul protecției mediului și activități de educație ecologică la nivelul orașului Băicoi împreună cu serviciile de resort din cadrul administrației locale;

- Participă la întocmirea temelor de proiectare și a caietelor de sarcini pentru obiectivele de investiții privind protecția mediului;

- Monitorizează cantitatea lunară și tipurile de deșeuri care se depozitează în rampa de deșeuri nepericuloase aparținând SC Vitalia Salubritatea SRL;

- Colaborează cu agenții economici în vederea prevenirii deversării accidentale a poluanților sau a depozitării necontrolate a deșeurilor;

- Dezvoltă sistemul integrat de gestionare a deșeurilor municipale-colectare-transport-depozitare;

- Verifică pe teren, soluționează și răspunde în termenul legal la toate adresele persoanelor fizice și juridice (cereri, sesizări, reclamații, note interne, note de audiență), conform atribuțiilor din legislația în vigoare;

- Urmărește respectarea regulamentului de închidere la Depozitul de deșeuri - depozitele vechi (Țintea și Schela) - din orașul Băicoi;

- Urmărește lansarea unor programe pentru dezvoltarea durabilă a orașului Băicoi, în vederea minimizării impactului pe care dezvoltarea socio-economică a orașului îl are asupra factorilor de mediu și a sănătății populației;

- Colaborează cu diferite instituții și organisme (Universitate, ONG-uri, Direcția de Sănătate Publică, Agenția pentru Protecția mediului, Apele Române, Institute de cercetare și proiectare) care desfășoară activități specifice în domeniul protecției mediului;

- Raportează, lunar, Consiliului Județean Prahova și Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, cantitatea de deșeuri generată în orașul Băicoi;

- Elaborează anual Planul Local de Gestiune a Deșeurilor, urmărește și răspunde de realizarea măsurilor și acțiunilor prevăzute în Planul Local de Gestiune a Deșeurilor;

- Întocmește referate, informări și rapoarte de specialitate către conducerea instituției și/sau Consiliul Local al orașului Băicoi în vederea aducerii la cunoștință, promovării și/sau aprobării studiilor, lucrărilor de investiții, sau proiectelor referitoare la probleme de mediu;

- Participă în calitate de responsabil cu asigurarea activității de reglementare pe probleme de protecția mediului și gospodărirea apelor la controale efectuate de autoritățile abilitate (Agenția de Protecție a Mediului și Garda de Mediu, Apele Române) la Primăria orașului Băicoi sau în legătură cu atribuții de reglementare în domeniu ale administrației publice locale;

- Participă la ședințele și întrunirile ce au ca temă măsuri de protecția mediului organizate de alte instituții;

- Întocmește studii, rapoarte, note interne, participă la dezbaterile publice pe domeniile de atribuție, redactează rapoarte de specialitate, proiecte de HCL, note justificative, note de fundamentare, în domeniul de competență;

- Inițiază campanii și acțiuni de conștientizare ale populației privind protecția mediului;

- Inițiază și urmărește campaniile pentru colectarea DEEE-urilor de pe raza orașului Băicoi;

- Urmărește aplicarea prevederilor din planurile de urbanism și amenajarea teritoriului cu respectarea prevederilor din O.U.G.195/2005;

- Întocmește și actualizează Registrul spațiilor verzi;

- Supraveghează activitatea operatorilor economici de pe raza localității pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanți sau depozitării necontrolate de deșeuri, sesizând, când este cazul, conducerea instituției sau autoritățile competente pentru protecția mediului;

- Supraveghează activitatea SC FLORICON SALUB SRL care execută ridicarea resturilor menajere de pe raza localității și depozitarea acestora, sesizând conducerii neregulile constatate;

- Supraveghează activitatea SC HIDRO PRAHOVA SA – operatorul serviciului de apă-canal cu privire la modul de exploatare a rețelei pe linie de protecția mediului și sănătatea populației, sesizând conducerii neregulile constatate;

- Control, constatare contravenții și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.96 din O.U.G.195/2005 cu modificările și completările ulterioare;

 

ȘEF SERVICIU URBANISM, AMENAJAREA TERITORIULUI, PROTECȚIA MEDIULUI, PATRIMONIU PUBLIC ȘI PRIVAT

Ancuța Ștefănică

Acest site folosește „cookie”. Pentru mai multe informații, consultați „Politica de cookie”.