Primăria Orașului Băicoi beneficiază, din luna august, de un buldoexcavator nou. Investiția a fost realizată prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, realizat prin intermediul Grupului de Acțiune Locală „Colinele Prahovei”, din care face parte și orașul nostru.
Suma nerambursabilă obținută a fost de 80.000 de euro, Primăria asigurând, din bugetul local, diferența necesară de 24.000 de euro. Investiția a fost necesară pentru ca administrația locală să nu mai fie nevoită să închirieze astfel de utilaje de la diverse firme. Surse din cadrul Primăriei Orașului Băicoi ne-au precizat că suma de 24.000 de euro reprezintă chiria care se plătea în urmă cu câțiva ani pentru închirierea unui astfel de buldoexcavator pentru o perioadă de doar trei luni. „Avem multe de realizat în orașul nostru, astfel că acest buldoexcavator nou a venit într-un moment foarte bun. Ne va ajuta la lucrările diverse pe care trebuie să le facem în mai multe puncte din oraș și ne bazăm să îl folosim din plin și la iarnă, la deszăpezire”, ne-a declarat primarul Marius Constantin.
Sursa: Curierul de Băicoi, nr. 20, august 2018