Principalele atribuții ale Biroului Cultură, Bibliotecă, Sport în ceea ce privește susținerea activității sportive sunt:
- Încurajarea, promovarea și dezvoltarea sportului pentru amatori, precum și a sportului de performanță, pregătirea și participarea sportivilor la competiții interne și internaționale pentru promovarea imaginii comunității locale;
- Desfășurarea unor competiții sportive de interes local, județean sau național, pe ramuri de sport;
- Dezvoltarea sportului pentru amatori la nivel local, regional și național;
- Organizarea de activități sportive, menite printr-o participare organizată sau independentă să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel;
- Promovarea valențelor cultural-educative ale sportului, a spiritului de tolerant și fair-play și a luptei împotriva dopajului și violenței în sport;
- Inițierea și organizarea de programe și acțiuni de atragere a cetățenilor la practicarea sportului;
- Participarea la competițiile sportive organizate de autoritățile publice locale și de stat;
- Valorificarea aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, având ca scop ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri și obținerea victoriei.